It's over... it's all over....

Nu mai scriu in acest blog, pentru ca nu mai am de ce... mi'am gasit linistea de care am nevoie alaturi de persoana pe care o iubesc, si planuiesc sa mentin lucrurile asa.... vreau sa ma bucur in fiecare clipa pe care o am de trait, si sa imi impartasesc gandurile mele cele mai intunecate, cele mai triste, cele mai fericite numai cu EL... acel el pentru care eu sunt totul, acel el care pentru mine este totul....
Adio blog. poate altadata... pana atunci, pastrez treaz copilul din mine.

Inca mai doare....

Am recitit niste randuri de mult prafuite de trecerea timpului, de mult uitate, de mult spuse cu atat amar... Si desi spun ca au fost uitate, stiu ca nu este asa, stiu ca mintea mea a facut atunci tot posibilul sa le ascunda undeva in strafundurile ei, pentru ca au durut..... au durut mult prea tare, si mi'a fost mult prea greu sa recunosc asta, mult prea greu sa fac fata amalgamului de cuvinte adresate mie intr'un mod atat de neplacut....
Astazi, am recitit acele randuri, din intamplare se poate spune... si am descoperit ca inca ma dor... inca ma dor mult prea tare nu doar pentru faptul ca au fost spuse cu ura, ci mai ales din cauza ca au venit de la o anume persoana.... realizez ca eu nu regret nimic din ceea ce s'a intamplat de cand am inceput liceul, poate doar un singur lucru: regret ca nu am incercat mai mult... scriu asta acum, in speranta ca ma voi impaca cu mine insami, in speranta ca voi trece odata pentru totdeauna peste ce a fost, peste ce s'a intamplat, peste cum a putut sa se transforme, intr'un timp atat de scurt, relatia cu cel mai bun prieten pe care l'am avut...
Ma impac acum cu gandul ca mereu ma va durea cand imi voi aminti... ma impac cu gandul ca nu va mai fi niciodata macar asemanator cu cum era atunci.... ma impac cu gandul ca oamenii se schimba si ca noi ne-am schimbat la randul nostru, poate mai mult, poate mai putin.... dar nu ma voi impaca cu gandul ca am pierdut pe cineva foarte, foarte drag mie dintr'o prostie....
Pun acum punctul pe care trebuia sa il pun demult... incetez sa ma mai gandesc la ceea ce a fost, insa nu voi uita.... nu voi uita persoana ce mi'a marcat maturizarea mentala....
S'a terminat. si o sa mai doara.

Can you touch?

We aspire... we aspire to a greater knowledge... we aspire to greater hobbies... we aspire to greater relationships.... we aspire to a greater life than we usually have... most of us, just aspire... most of us tend to be ordinary.. they tend to mingle amongst the society and copy things from other people in order to be like them, to be accepted by them... some of us never do great things... never escape from the ordinary... but there is this small minority of people who do more than aspire... who are, nonetheless, not even remotely ordinary, although they might look like that... they not only aspire, they do... they are doers, they like being original and they don't care if people around them disagree with a decision they'we made... y'know... between us and what we want to become, or what we aspire to, so to say, there is an enormous gap... filled with things to overcome, burdens to bear, obstacles to avoid.... ordinary people.... ordinary people are the ones who just reach to the other side of the gap and hope that someday, with someone's help, they might even touch... the ''un-ordinary'' minority of people are the ones who fight for what they want... they are the ones who live the beautiful life and the hard life over and over again... and they reach to that other side of the gap.... and sometimes, against all logic, against all the suffering they're put through.... they touch...

Cine stie unde vom fi peste un an??

dar vai ce intrebare... peste un an vom fi tot aici, inchisi in aceleasi sali putrezinde de clasa, in acelasi liceu care deja isi pierde farmecul ce il avea odinioara, in aceiasi pereti reci, incalziti numai de cuplurile ce se saruta patimas pe holuri.... inchisi in aceiasi aburi de fum care parca nu vor sa iasa, sa dispara...

intrebarea era de fapt: cum vom fi peste un an?? vom ramane aceiasi oameni care suntem si acum? nimeni nu poate sti... toti evoluam intr'un anume fel, unii mai agale, altii mai 'cu spor'... poate ne vom schimba, poate vom avea alte idei despre viata, poate vom avea alte idealuri... cert este ca peste un an, inca vom fi... si daca eu peste un an nu voi mai fi acelasi eu de acum, si daca tu nu vei mai fi acelasi tu... noi tot vom ramane noi, trecand prin viata asta ce uneori pare sa nu aiba sens iar alteori pare sa se scurga prea repede, completandu'ne unul pe celalalt asa cum am tot facut'o de aproape un an...

a wise man once sadi: life ain't worth living, if you have no one to share it with...
concluzie: life is worth living, "even if it hurts... and even if it's hard.. even if it's the hardest thing you've ever had to do..."... you don't have to let go...

ne vedem peste un an... tot noi, tot aici... oare cum va fi?

nu mai sunt calma.

da, sigur.... vise spulberate de vant.... sau de o mama 'desteapta' care crede ea ca tot ce face este perfect, ori ca toate deciziile pe care le ia sunt cele mai bune... vise spulberate de vantul rece al iernii in care m'am pierdut candva, singura in multimea de oameni cu placi si schiuri, care nu isi mai gaseau locul, poate asa cum nici eu nu mi'l gasisem pe al meu... un vis spulberat de prea multa dorinta si prea multa incredere in faptul ca totul se va intampla asa cum planuisem... ''viata'i ce se'ntampla'n timp ce'ti faci planuri''... e trist ca planurile astea nu prea isi gasesc corespondent si in realitate.... cine stie unde vom fi peste un an???

deja la munte...

ok... sunt la munte... bun... si ce daca sunt la munte? sunt la munte fara tine... aerul e mai rece, zapada e mai tare, soarele sraluceste mai putin, vinul fiert parca nu mai are gust... nu stiu... poate ca sunt eu exagerata... dar nu stiu cum o sa reusesc sa rezist o saptamana intreaga fara tine... stiu ca voi rezista, dar nu stiu cum... teoretic, m'am plictisit... practic, am avut mereu ceva de facut... nu prea am fost pe partie, pentru ca asta inseamna sa trag de ai mei sa mergem... sper sa merg maine, pentru ca e practic penultima zi in care voi mai putea sa merg... maine si pe 2... in rest, e revelionul.... nu ma plang ca am mers atat de putin pe partie... ma plang doar ca imi va lua mult mai mult sa fac ceea ce mi'am propus in a doua zi in care am plecat cu tine la munte... mi'am propus sa il rulez intr'un an pe cel care te'a rulat pe tine pe partie.... si voi incerca din rasputeri sa ma tin de chestia asta... honestly, daca reusesc sa il rulez pe tipu ala pe partie, e clar ca voi reusi si sa ma apuc de slalom asa cum imi propusesem initial... asa ca... e bine...

revenind la faptul ca sunt la munte... tigari fumez rar, atunci cand nu sunt pe langa ai mei... ceea ce e un lucru bun, poate.... mai iau si eu o mica pauza de la tigari, ca in ultima vreme prea am fumat mult... am mers la cumparaturi, ma relaxez seara cu masaj si jacuzzi.... ce mi'as putea dori mai mult, nu'i asa? ei bine... mi'as fi dorit sa fiu cu tine... dar din pacate, acum nu se poate... asa ca, va trebui sa mai astept pana peste doua saptamani... peste doua saptamani, atunci cand vom sta o saptamana intreaga impreuna pe partie.... pe partie si nu numai...

sunt calma si rabdatoare. sunt calma.

Incercam mai devreme sa ma decid daca astazi a fost o zi buna sau o zi proasta.... ei bine, nu imi pot da seama, pentru ca a inceput relativ prost... si s'a terminat extraordinar de bine... deci, daca am pune in balanta 'relativ' si 'extraordinar', am putea spune ca ziua a tins sa fie buna... acum, ma intreb eu: avand in vedere ca ziua practic inca nu s'a terminat, se va termina totusi extraordinar de bine??

Azi am avut trei vesti proaste de dat.. si asta nu mi'a placut... 1. nu merg la concertul Iris de pe 26.... 2. nu ma pot angaja la vara.... si 3. .... ei bine, 3 nu se mai spune.... pentru ca e relativ cea mai dureroasa veste, si pentru ca nu stiu cum de am putut sa accept conditiile fara sa ripostez cu toate fortele pe care le am.... si pentru ca inca sunt uimita de vestea pe care o primisem.... si pentru ca mi s'a spulberat o dorinta odata cu ea....

eh, si iata ca chiar s'a terminat extraordinar de bine ziua asta....

When you think too much....

Uneori stau si ma gandesc de ce gandesc atat.... stiu ca poate nu are sens pentru unii ceea ce spun, dar pentru mine are..... de ce analizez aproape mereu fiecare situatie, cu toate posibilele ei outcome'uri [a se vedea dictionarul englez-roman :d]..... uneori fac asta inconstient si de cele mai multe ori fac asta atunci cand nu trebuie... si tocmai pentru ca principiul 'carpe diem' are la baza exact opusul a tot ceea ce am scris mai sus, ma contrazic... insa, ma contrazic numai partial.... pentru ca: 1. analizarea situatiilor pe care o fac eu este relativ inconstient.... 2. nu analizez chiar toate situatiile, insa le analizez pe cele care nu ar trebui.... 3. inca ma ghidez dupa principiul 'carpe diem'.... asa ca, ar trebui sa imi vina mintea la cap, si sa nu mai analizez incontinuu, sa nu imi mai gandesc aproape fiecare pas, ci sa merg pur si simplu acolo unde ma duce... situatia... sau unde ma duce sufletul.... sau dragostea... sau orice altceva care sa nu fie creierul meu putin prea dezvoltat la ora actuala...

Si, pentru ca orice invat are si dezvat..... o sa incerc sa nu imi mai gandesc fiecare pas.... sau macar, sa ii gandesc mai rar....

O zi cu un inceput promitator...

Hmmm... unele zile incep chiar bine, si au foarte mari sanse de a se termina bine... pur si simplu iesi din casa si remarci ceva care te binedispune... cum ar fi luna pe cer la 7 dimineata, impreuna cu cateva stelute care se intrezaresc pierdute in intuneric... asta m'a binedispus pe mine azi... bine, in fond si la urma urmei, m'am si trezit relativ binedispusa, dormisem mult prea bine... cum nu am mai dormit in ultima vreme... iar fumul de dimineata, desi a fost putin mai sec decat cele cu care m'am obisnuit, m'a relaxat... mi'a amintit de vremurile in care fumam si eu Marlboro [rosu sau lights, in functie de moment..], vremurile alea perfecte, de la inceputurile unei relatii care promitea, cerea, mai mult... o relatie care este acum in continua evolutie...

Ei bine, o zi care a avut un inceput atat de promitator, nu se poate termina altfel decat bine... desi urasc frigul de afara, desi inghet chiar si cu atatea haine pe mine, imi place vremea... se spune ca atunci cand iubesti, orice vreme ti se pare frumoasa... imi dau si eu seama acum, ca asa e...

Asa ca acum, astept sa treaca orele, sa se termine ziua asta petrecuta plictisitor la liceu, si sa ajung acasa.... la el....

Aceasta zi se va termina bine... poate perfect...