Nu mai scriu in acest blog, pentru ca nu mai am de ce... mi'am gasit linistea de care am nevoie alaturi de persoana pe care o iubesc, si planuiesc sa mentin lucrurile asa.... vreau sa ma bucur in fiecare clipa pe care o am de trait, si sa imi impartasesc gandurile mele cele mai intunecate, cele mai triste, cele mai fericite numai cu EL... acel el pentru care eu sunt totul, acel el care pentru mine este totul....
Adio blog. poate altadata... pana atunci, pastrez treaz copilul din mine.
vineri, 11 iulie 2008
Inca mai doare....
Am recitit niste randuri de mult prafuite de trecerea timpului, de mult uitate, de mult spuse cu atat amar... Si desi spun ca au fost uitate, stiu ca nu este asa, stiu ca mintea mea a facut atunci tot posibilul sa le ascunda undeva in strafundurile ei, pentru ca au durut..... au durut mult prea tare, si mi'a fost mult prea greu sa recunosc asta, mult prea greu sa fac fata amalgamului de cuvinte adresate mie intr'un mod atat de neplacut....
Astazi, am recitit acele randuri, din intamplare se poate spune... si am descoperit ca inca ma dor... inca ma dor mult prea tare nu doar pentru faptul ca au fost spuse cu ura, ci mai ales din cauza ca au venit de la o anume persoana.... realizez ca eu nu regret nimic din ceea ce s'a intamplat de cand am inceput liceul, poate doar un singur lucru: regret ca nu am incercat mai mult... scriu asta acum, in speranta ca ma voi impaca cu mine insami, in speranta ca voi trece odata pentru totdeauna peste ce a fost, peste ce s'a intamplat, peste cum a putut sa se transforme, intr'un timp atat de scurt, relatia cu cel mai bun prieten pe care l'am avut...
Ma impac acum cu gandul ca mereu ma va durea cand imi voi aminti... ma impac cu gandul ca nu va mai fi niciodata macar asemanator cu cum era atunci.... ma impac cu gandul ca oamenii se schimba si ca noi ne-am schimbat la randul nostru, poate mai mult, poate mai putin.... dar nu ma voi impaca cu gandul ca am pierdut pe cineva foarte, foarte drag mie dintr'o prostie....
Pun acum punctul pe care trebuia sa il pun demult... incetez sa ma mai gandesc la ceea ce a fost, insa nu voi uita.... nu voi uita persoana ce mi'a marcat maturizarea mentala....
S'a terminat. si o sa mai doara.
Astazi, am recitit acele randuri, din intamplare se poate spune... si am descoperit ca inca ma dor... inca ma dor mult prea tare nu doar pentru faptul ca au fost spuse cu ura, ci mai ales din cauza ca au venit de la o anume persoana.... realizez ca eu nu regret nimic din ceea ce s'a intamplat de cand am inceput liceul, poate doar un singur lucru: regret ca nu am incercat mai mult... scriu asta acum, in speranta ca ma voi impaca cu mine insami, in speranta ca voi trece odata pentru totdeauna peste ce a fost, peste ce s'a intamplat, peste cum a putut sa se transforme, intr'un timp atat de scurt, relatia cu cel mai bun prieten pe care l'am avut...
Ma impac acum cu gandul ca mereu ma va durea cand imi voi aminti... ma impac cu gandul ca nu va mai fi niciodata macar asemanator cu cum era atunci.... ma impac cu gandul ca oamenii se schimba si ca noi ne-am schimbat la randul nostru, poate mai mult, poate mai putin.... dar nu ma voi impaca cu gandul ca am pierdut pe cineva foarte, foarte drag mie dintr'o prostie....
Pun acum punctul pe care trebuia sa il pun demult... incetez sa ma mai gandesc la ceea ce a fost, insa nu voi uita.... nu voi uita persoana ce mi'a marcat maturizarea mentala....
S'a terminat. si o sa mai doara.
Abonați-vă la:
Comentarii (Atom)
